Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Home

Admitere Hyperion 2016

Te-ai înscris la facultatea unde ai cele mai mari șanse
de a-ți găsi un loc de muncă încă din timpul studiilor

Este adevărat. Reiese din aceste concluzii și verificări ale modului în care studenții și absolvenții Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion reușesc să se încadreze, încă din timpul studiilor, într-o proporție extrem de mare, ceea ce este pentru noi, cadrele didactice de aici, principalul obiectiv, alături de celelalte privind însușirea profesiei atât de frumoasă de jurnalist, de cultura generală și de statutul de care te vei bucura. Și iată, rezultatul este cât se poate de încurajator: aproape jumătate dintre studenții noștri și-au găsit, în ultimii patru ani, un loc de muncă, cei mai mulți în media, încă din timpul studiilor.Atașat găsești un scurt referat pe această temă, dar și listele cu absolvenții de la sfârșitul fiecărui an care aveau deja un loc de muncă când au venit la examenul de licență sau master. Te aștept să li te alături, iar prin opțiunea ta pentru Facultății de Jurnalism de la Hyperion fii sigur că ai făcut-o deja. Sunt nerăbdător să ne întâlnim pe 1 octombrie în Amfiteatrul mare, întotdeauna arhiplin, dovadă că sunt mulți viitorii tăi colegi care au gândit la fel ca tine în fața acestor argumente reci dar imbatabile care sunt cifrele. În rest, avem trei ani să stăm de vorbă.

                                                            Prof. univ. dr. Ion Marin,
                                                            Decanul Facultății de Jurnalism
 
Accesează întregul articol:  Înscrie-te la JURNALISM - Universitatea HYPERION

Studenții și absolvenții Facultății de Jurnalism (promoția 2015),
angajați încă din timpul cursurilor la Radio România Actualități

În urma stagiilor de practică, majoritatea făcute în cadrul proiectelor realizate cu fonduri europene, ceea ce înseamnă că participanții beneficiază și de o indemnizație consistentă, mulți studenți ai facultății noastre reușesc să-și găsească un job în media încă din timpul cursurilor sau imediat la încheierea acestora. Este și cazul acestor tineri care au reușit să lucreze la Radio România încă din timpul facultății, iar cei care și-au luat licența în luna iunie 2015 sunt deja angajați. Nu este întâmplător că la TVR sunt angajați peste 120 de absolvenți de la Jurnalism Hyperion, iar alții la alte posturi importante de televiziune și de radio sau la diferite publicații, așa cum reiese și din galeriile foto pe care le găsiți de asemenea atașate pe site-ul nostru.


Articole publicate în presa online privind demararea proiectului "PROFESIONIŞTI ÎN DOMENIUL ARTELOR ŞI JURNALISMULUI", proiect european POSDRU/161/2.1/G/139799

Detalii pe: Biroul de Presă al UHB


  • Colegiul Hyperion | deschiderea anului universitar 2016 – 2017

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 26, 2016 | 15:28 pm

    Festivitatea de deschidere a noului an universitar pentru cei înscriși la Colegiul Hyperion are loc luni, 3 octombrie 2016, ora 11:00, în Amfiteatrul 5 al Universității Hyperion (corpul B, etaj 5, str. Popa Nan, nr. 90-92, sector 3). www.colegiulhyperion.ro www.facebook.com/colegiulhyperion  […]

    Read more...
  • Universitatea Hyperion | Structura anului universitar 2016-2017

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 26, 2016 | 15:16 pm

    Read more...
  • Universitatea Hyperion și-a premiat absolvenții de succes

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 24, 2016 | 15:38 pm

    Universitatea Hyperion a avut onoarea să acorde, în data de 20 septembrie 2016, diplome de excelenţă în semn de apreciere pentru cariera de succes pe care absolvenţii săi au realizat-o în mass media şi arta românească, în instituţii de prim[…]

    Read more...
  • Universitatea Hyperion | deschiderea anului universitar 2016 – 2017

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 23, 2016 | 19:10 pm

    Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017, la nivelul Universităţii Hyperion, va avea loc luni, 3 octombrie 2016, ora 12:00, în Amfiteatrul 3 (etaj 3, corpul B, str. Popa Nan, nr. 90-92). Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 pe facultăţi: I.[…]

    Read more...
  • Admitere Facultatea de Arte Hyperion, sesiunea a II-a

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 23, 2016 | 18:35 pm

    Înscrierea pentru a II-a sesiune de admitere la Facultatea de Arte a Universității Hyperion are loc până pe 28.09.2019, la Biroul de înscrieri (parter, corp A), între orele 9:00 – 17:00 în zilele lucrătoare, iar sâmbăta și duminica între orele 9:00[…]

    Read more...
  • Diplome de excelență pentru absolvenții Universității Hyperion | apariții media

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 21, 2016 | 17:14 pm

    ÎNAINTE DE EVENIMENT http://bpuh.hyperion.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion https://www.facebook.com/universitateahyperion/photos/a.555100074574842.1073741828.480374642047386/1091853497566161/?type=3&theater https://www.facebook.com/radiofxnet/posts/1099460130122825 https://www.facebook.com/live6tv/posts/1102244553184768 https://www.facebook.com/ProfesionistiInDevenire/posts/730103000462541 https://www.facebook.com/colegiulhyperion/posts/1068975186505113 https://www.facebook.com/HypTv/posts/1077724795609339 https://twitter.com/UHyperion/status/776053425083674624 https://plus.google.com/107012593015029426934/posts/EJZSUj1SG2L http://hyperflash.ro/universitatea-hyperion-ofera-diplome-de-excelenta-absolventilor-sai http://radiofxnet.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion http://www.romaniatv.net/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion_313923.html http://jurnalul.ro/stiri/educatie/universitatea-hyperion-isi-premiaza-celebritatile-723092.html http://stiri.discard.ro/stiri/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion http://www.feedler.ro/feed/4605613–diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion http://i-ziare.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-4811548 http://stiriaz.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-8065343 http://stiri.astazi.ro/stire-diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-256822831.html http://i-stiri.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-676735 http://www.palo.ro/a/diplome-de-excelen%C5%A3%C4%83-pentru-absolven%C5%A3ii-universit%C4%83%C5%A3ii-hyperion-367377 http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=847373&title=diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion http://www.revista-presei.com/stire-diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-256822831.html http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/09/10/comunicat-de-presa-universitatea-hyperion-11-38-26 http://www.ziare-romanesti.info/stire/universitatea-hyperion-i%C8%99i-premiaza-celebrita%C8%9Bile;1657144;1 http://index-stiri.ro/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion-4593727 http://www.ultima-ora.ro/2016/09/08/diplome-de-excelenta-pentru-absolventii-universitatii-hyperion POST EVENIMENT https://www.facebook.com/universitateahyperion/photos/?tab=album&album_id=1101488503269327 https://twitter.com/UHyperion/status/778248406225387520 https://plus.google.com/b/107012593015029426934/107012593015029426934/posts/8TQGt63yMp6 http://jurnalul.ro/stiri/educatie/universitatea-hyperion-si-a-premiat-absolventii-de-succes-724096.html http://www.revistapresei.eu/stire/universitatea-hyperion-si-a-premiat-absolventii-de-succes.html http://newslist.ro/universitatea-hyperion-si-a-premiat-absolventii-de-succes http://www.ziare-romanesti.info/stire/universitatea-hyperion-%C8%99i-a-premiat-absolven%C8%9Bii-de-succes;1662536;1 http://i-ziare.ro/universitatea-hyperion-si-premiat-absolventii-de-succes-4738443 http://www.infoziare.ro/stire/10225571/Universitatea+Hyperion+%C8%99i+a+premiat+absolven%C8%9Bii+de+succes[…]

    Read more...
  • Realizări ale profesorilor Facultății de Arte Hyperion

    Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti Sep 21, 2016 | 16:12 pm

    Printre profesorii de succes ai Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion, se numără și lector. univ. dr. Catrinel Dănăiață, regizor ce a lansat vara aceasta filmul „DUBLU”. Deși marchează debutul regizoral al prof. Catrinel Dănăiață, lungmetrajul s-a bucurat și încă se bucură de[…]

    Read more...


 

 Departamentul de Jurnalism, Universitatea Hyperion

 Hyperion

Conform vechii titulaturi, Facultatea de Jurnalism este una din cele 11 facultăţi de profil, înfiinţată iniţial cu titulatura Filologie-Ziaristică.

După acreditare, în 2003, ca facultate independentă, misiunea şi obiectivele strategice ale Facultăţii de Jurnalism s-au adaptat cerinţelor unei pregătiri de profil jurnalistic modern, conform  schimbărilor înregistrate în presa românească, de după 1990.

Din anul 2005, Facultatea de Jurnalism a adoptat Programul de studii de tip Bologna.

 

 

Standarde

 

 

Studenţii beneficiază de o bază materială, tehnologică şi didactică, adaptată standardelor şi performanţelor jurnalismului actual.

Viitorii jurnalişti lucrează pe baza unor cunoștințe teoretice moderne.

 

 

 

Facultatea de Jurnalism derulează în prezent o serie de granturi realizate în colaborare cu Fundaţia România 2000 şi prin accesarea de fonduri europene nerambursabile:

PROFESIONIȘTI ÎN DOMENIUL ARTELOR ȘI JURNALISMULUI

VEHMED,   J.O.B.S. ,   CITY FM.

   

 

Proiectele se adresează studenţilor din cadrul facultăţii.  Aceştia au posibilitatea de a participa la numeroase seminarii şi activităţi profesionale de tip workshop, alături de personalităţi din lumea media.

O activitate deosebită în cadrul proiectelor a avut-o regretatul decan al Facultăţii de Jurnalism,
prof. univ. dr. Dumitru Titus Popa.


În laboratorul de informatică, datorită metodelor moderne de lucru, viitorii jurnalişti învaţă cum arată un ziar şi cum se paginează acesta.

Tot aici sunt concepute, elaborate şi definitivate machetele pentru publicaţiile pe care ei înşişi le realizează.

 

Şi totul cu ajutorul calculatorului.


Laboratorul de radio, inaugurat în 1998 si  modernizat în 2010, permite lucrul în sistem real, aşa cum, de altfel, se şi petrece într-o redacţie obişnuită de radio.

  

   

Studenţii pot accesa la cald, prin conexiunea la Internet, informaţiile necesare procesului jurnalistic şi să le dea acestora forma necesară difuzării ei. De asemenea, în urma modernizărilor realizate, pot fi simulate diverse transmisii de emisiuni radio.


Studioul de televiziune, inaugurat în 16 martie 2000, a fost proiectat şi realizat ca un studio didactic, unde se pot desfășura toate lucrările specifice dintr-o televiziune adevărată.

 

 

     

Aici, tinerii jurnalişti au posibilitatea să capete competenţele necesare jurnalismului de televiziune, utilizând imaginea, cuvântul şi sunetul sub formele lor diverse.


Laboratorul foto-multimedia este o îmbinare perfectă între vechi şi nou. Pasionaţii de fotografie jurnalistică găsesc aici şansa de a-şi valorifica potenţialul  prin realizarea unor creaţii aflate la graniţa dintre jurnalism şi arta fotografică.

 

 

Periodic, studenţii realizează cu sprijinul Universităţii Hyperion, expoziţii de fotografie  în care sunt expuse cele mai reuşite realizări.

Activitatea ştiinţifică din cadrul facultăţii cuprinde o serie de manifestări sub forma sesiunilor de comunicări, destinate atât profesorilor cât şi studenţilor. Anual, cu sprijinul conducerii Universităţii Hyperion, toate materialele prezentate sunt editate şi tipărite, sub forma Analelor Hyperion.

Fiecare volum de lucrări cuprinde texte acceptate de către un Comitet Tehnic de avizare, este editat de către un Comitet Editorial propriu, este publicat şi în limbile engleză/franceză şi beneficiază de cotaţie ISSN.

Facultatea de Jurnalism editează publicaţia Hyperion News, cu ştiri scrise integral de către viitorii jurnalişti. Colectivul redacţional este format exclusiv din studenţii facultăţii, sub coordonarea directă a cadrelor didactice de specialitate.

Cu un profil complex şi complet caracteristic în jurnalism, facultatea şi-a propus şi a realizat, prin promoţiile care au absolvit-o, să ofere pieţei jurnalişti apţi să activeze în presa scrisă, în radio şi în televiziune dar şi în domeniile conexe jurnalismului, cum ar fi relaţiile publice şi publicitatea, presa  on-line şi în probleme de management redacţional.

Temeinica pregătire de specialitate asigurată derivă şi din procentul de peste 95% al absolvenţilor care au promovat examenele de licenţă.

Merită amintit faptul că, de pildă, la TVR sunt încadraţi peste 120 de profesionişti, redactori, reporteri, operatori şi directori de imagine, unii cu importante funcţii de conducere, care au absolvit facultăţile de profil de la Universitatea Hyperion.